Update 14:40 Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, sâmbătă, agenției MEDIAFAX, că partida dintre reprezentativele României și Spaniei, programată astăzi, în cadrul Cupei Europene a Națiunilor, a fost anulată din cauza terenului înghețat.
„Din păcate acest meci nu se va disputa de la ora programată, 14.00, din cauza terenului înghețat care pune în pericol integritatea fizică a jucătorilor. Acum suntem în discuții să găsim o altă dată de disputare. Nu cred că se va disputa astăzi„, a spus Alin Petrache.
Partida dintre cele două echipe era programată la ora 14.00, pe stadionul Arcul de Triumf. Se pare că există varianta ca partida să se joace peste două săptămâni, dar din păcate atunci „Stejarii” vor fi privați de aportul jucătorilor din Franța.
Naționala de rugby a României începe astăzi o nouă campanie de calificare la Cupa Mondială din 2011. „Stejarii” întâlnesc Spania, pe stadionul „Arcul de Triumf”, de la ora 14:00 (în direct pe TVR 2) în returul Cupei Europene a Națiunilor, competiție ce asigură biletul spre Noua Zeelandă. Antrenor al României de opt luni, francezul Serge Lairle a explicat, pentru ProSport, cum sunt abordate următoarele meciuri, care sunt probleme cu care se confruntă echipa și care sunt șansele de calificare la Cupa Mondială.
Cu ce obiectiv abordăm returul CEN? Încă de când am venit aici am pornit cu gândul de a ne califica la Cupa Mondială. Jucătorii trebuie să înțeleagă că fiecare meci e important, nu al treilea sau ultimul, ci toate. Trebuie să luăm fiecare meci în parte și să ne respectăm adversarii. Avem șanse să ne calificăm direct sau mergem în recalificări? Matematic e simplu, trebuie să câștigăm toate cele cinci meciuri. Dacă facem asta vom termina pe locul 2, deci putem merge direct la Cupa Mondială. Însă în Rusia trebuie să batem la o diferență de 10 puncte, pentru că aici ei au câștigat cu 9 puncte avans. S-a văzut și în Challenge Cup că putem câștiga meciul, însă cedăm pe final… Sunt jucători care au dificultăți în a ști regulile, cu probleme de atitudine, iar lupta, deși e o parte din rugby, are o mulțime de reguli care trebuie respectate. Este clar că principala noastră problemă e legată de disciplină.
Cum poate fi îmbunătățită disciplina? Înainte, pe când antrenam la Toulouse aveam un grup de 40 de jucători. Cel care făcea multe greșeli, nu juca. Pe când în rugby-ul românesc situația e alta. Nu ai de unde să iei atâția jucători, nu-ți permiți să îi lași pe afară. Regula este că dacă vrei să joci în echipa națională e important să fii disciplinat. Care sunt punctele slabe ale echipei? Avem mulți jucători buni care însă joacă individualist. E momentul să lăsăm asta și să înțelegem spiritul acestui joc. Am venit aici cu două obiective: să realizez o disciplină mai bună și să îmbunățim jocul colectiv. Cred că am reușit să fac ceva, dar să vedem și rezultatele.
Vă gândiți deja la meciul cu Rusia, de la Soci? Nu. Rusia este o echipă bună și atât e tot ce știu despre ea. Nu am analizat niciun meci de-al lor și vom face asta exact atunci înainte de a juca cu ei. Este nevoie să imprimi echipei importanța momentului. Să nu ne facem încă planuri pentru Rusia și să tremurăm cu Spania.
„Nu trebuie să tratăm pe nimeni de sus, dacă jucăm bine, vor veni și punctele pe tabelă, însă e necesar să jucăm colectiv„, Serge Lairle, antrenor România
„Nu avem voie să căutăm scuze pentru niciun meci, pentru a face performanță trebuie să fii mai puternic decât adversarul„, Serge Lairle, antrenor România
Meciurile României în CEN:
azi: România – Spania 13 februarie: România – Germania 27 februarie: Rusia – România 13 martie: România – Georgia 20 martie: Portugalia – România
Rezultate din turul CEN: Spania – România 10-19, Germania – România 0-22, România -Rusia 19-28, Georgia – România 28-23, România – Portugalia 21-22.
Luptă la vârf în Europa Cele mai bune șase echipe de rugby din Europa luptă începând de astăzi pentru supremație în Ovalul continental în prestigioasa competiție, Turneul celor Șase Națiuni. Câștigătoarea ultimei ediții a fost Irlanda, cea care a reușit să realizeze și Marele Șlam. Astfel, prima etapă programează astăzi două partide Irlanda – Italia (ora 16:30) și Anglia – Țara Galilor (ora 19:00), Scoția – Franța (ora 17:00) fiind programată mâine. Toate meciurile sunt transmise în direct de SPORT1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER